Cât de puţin ne trebuie pentru a fi fericiţi, cât de mult contează puterea unui zâmbet. :)
#Empatie
Voturi: 135
Loc: 62

E miercuri la prânz. Îmi iau catalogul din cancelarie și mă îndrept spre sala de curs. Suflete de copii simţeau nevoia să se joace tot mai mult. Mi-am scos și eu sufletul de copil din colţul uitat, și am zâmbit, am râs alături de ei, dar am și învăţat.

Am învăţat că ne place atât de mult să fim adulţi și uităm de bucuria frumoasă a unui râs cristalin, a unui mulţumesc spus din suflet, ori a unei scântei din privire.

Sufletul meu zâmbea la terminarea orei, avem 23 de noi prieteni.

Dar totul a culminat cu vorbele unei eleve, m-a așteptat la ieșirea din clasă să îmi spună că am un zâmbet frumos, că îi place că zâmbesc și sunt aproape de ei.

Cât de puţin ne trebuie pentru a fi fericiţi, cât de mult contează puterea unui zâmbet. :)

Investeşte un Like în ea!
Te-a inspirat? Inspiră-i şi pe alţii!
Share Facebook
Share Twitter
Share Google+
I-am găsit pe cei mai bogaţi români!
Află dacă ai câştigat
Lasă-te inspirat de experienţele altor oameni!
Statisticile bursei: indicatorii de valoare
Cheamă-ţi prietenii în concurs